... ca să vedeţi că magia n-a dispărut, că dragostea încă trece miraculos dincolo de moarte, că ucenicii îşi depăşesc maeştrii ca înţelepciune şi îndrăgostiţii îi înving pe magicieni, că de multe ori magia trebuie ascunsă ca să nu înspăimânte, că oamenii găsesc ceva preţios – arta visului, care îi adună într-o confrerie enigmatică de rêveurs, purtând o eşarfă roşie ca semn distinctiv, capabili să parcurgă distanţe uriaşe, ca să urmeze circul în alte oraşe, în alte ţări.
Romanul „Circul nopţii” al scriitoarei Erin Morgenstern a fermecat deja cititori din multe ţări, indiferent de anii şi experienţa de lectură, tot aşa cum în lumea cărţii, Le Cirque des rêves atrage irezistibil spectatorii indiferent de vârstă. Circul Viselor străbate lumea după legi misterioase: apare pe neaşteptate şi brusc, îşi deschide porţile doar la lăsarea serii şi le închide în zori, corturile oferă fel de fel de minunăţii, iar pretutindeni plutesc arome de caramel şi scorţişoară, iar culorile nu sunt culori, ci domnesc alb, negru şi gri.
Erin Morgenstern a făcut dintr-un topos cunoscut al literaturii, circul, locul unde are loc o întrecere între ucenicii a doi magicieni, pe care spectatorii nici n-o bănuiesc, puţini dintre oamenii circului o ştiu. Celia şi Marco iau parte la concursul ce durează ani şi ani, fiecare instruit şi pregătit de magicienii-rivali: Prospero Magicianul şi A.H. care se estompează discret şi prin iniţiale şi prin vestimentaţia invariabil cenuşie.
La început, niciunul nu ştie cine este adversarul, iar când află, înţeleg că s-au îndrăgostit iremediabil unul de altul. Minunăţiile circului ascund puterea lor magică, fie că este rugul care arde în mod straniu, Grădina de gheaţă, Labirintul de nori, Copacul Dorinţelor sau Lacul lacrimilor. Neobişnuiţi sunt şi artiştii circului: contorsionista japoneză are corpul plin de inscripţii tatuate, Isobel ghicit
