Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Neamţ au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la unităţi service auto.
Acţiunea de verificare s-a desfăşurat la operatorii economici din principalele oraşe din judeţul Neamţ, respectiv Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ. Au fost supuse verificării 19 service-uri auto, constatându-se abateri de la prevederile legale care fac obiectul tematicii de control, la toate aceste unităţi. Potrivit comisarilor, în ceea ce priveşte obligaţia de informa consumatorii cu privire la garanţia lucrărilor, nu s-au regăsit informaţii privind garanţia legală de conformitate şi nici nu se face nici o referire la dreptul consumatorului la garanţie pentru vicii ascunse conform Codului Civil. În ceea ce priveşte faptul ca preţurile şi tarifele trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, s-a constatat faptul că şase operatori economici dintre cei verificaţi nu aveau afişate tarifele pentru serviciile prestate sau acestea nu aveau inclus şi TVA, iar ca urmare au fost aplicate patru amenzi contravenţionale, două avertismente şi măsurile de remediere a deficienţelor.
Acţiunea de verificare s-a finalizat cu aplicarea a opt amenzi contravenţionale, în valoare de 16.000 de lei, şi 21 de avertismente.
Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Neamţ au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la unităţi service auto.
Acţiunea de verificare s-a desfăşurat la operatorii economici din principalele oraşe din judeţul Neamţ, respectiv Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ. Au fost supuse verificării 19 service-uri auto, constatându-se abateri de la prevederile legale care fac obiectul tematicii de con