Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană. Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică! NOTĂ: Ilustraţiile aparţin redacţiei.

Aveam 19 ani când l-am întâlnit şi m-am îndrăgostit. În prezent, după ce au trecut mai bine de zece ani de la experienţa respectivă, am cu totul alte convingeri. Acum, iubirea trebuie să fie simplă, pentru că viaţa a devenit complicată.

Am crescut cu convingerea că iubirea nu este adevărată dacă este simplă. Dacă îţi vine pe tavă, n-o lua. Aşteaptă să trăieşti acea poveste de dragoste care să îţi consume fiecare strop de energie, fiecare respiraţie şi fiecare trăire. Am vrut o poveste ca-n filme sau în cărţi. Voiam să simt ce au simţit personajele din cărţile adolescenţei mele. Maitreyi şi Allan ai lui Eliade, Ela şi Ştefan Gheorghidiu ai lui Petrescu, Romeo şi Julieta ai lui Shakespeare – doar ei, în opinia mea de atunci, avuseseră parte de dragoste adevărată.

Discuţia cu El, din biserică

În ultimul an de liceu, după o relaţie platonică de trei ani cu un coleg, l-am întâlnit pe el. Era complicat. Era matur şi inteligent. Părea responsabil şi mă atrăgea cum nu mă atrăsese nimeni altcineva până atunci. Nici n-a mai contat că părinţii mei erau împotriva relaţiei pentru că el era cu 10 ani mai în vârstă, divorţat şi mai avea şi un copil. Ba mai mult, mă înverşunam mai tare în convingerea că mi-am întâlnit iubirea vieţii. Visam să mă căsătoresc şi să fac copii, dar mama şi tata mă voiau la Timişoara, la facultate. Şi eu îmi doream asta, dar mai mult decât atât îmi doream să fiu mereu alături de el. De bărbatul care m-a învăţat să iubesc.

Am ales să-