Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova, în linie dreaptă spre anticipate

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 aprilie 2013 ·

Ipoteza unor noi alegeri prinde contur tot mai mult la Chișinău, unde criza politică a ajuns la paroxism după demiterea șefului Legislativului Sursa: AGERPRES

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, a fost demis ieri printr-un vot secret în spatele căruia s-au aflat comuniştii, la nici o lună de la înlăturarea guvernului Filat printr-o moţiune de cenzură. Noua criză politică de la Chişinău a atins punctul culminant, iar scenariul alegerilor anticipate devine tot mai realist. Un deznodământ de care comuniştii vor beneficia din plin. Potrivit celui mai recent sondaj, pentru Partidul Comuniştilor ar vota peste 32 la sută din electorat (faţă de 24,6 procente la sfârşitul anului 2012), urmat de Partidul Liberal Democrat, al fostului premier Vlad Filat, cu 12,6 procente (o scădere de aproape zece la sută).

Liberalii lui Mihai Ghimpu sunt creditaţi cu aproape zece la sută din intenţiile de vot, iar Partidul Democrat al şefului abia demis al Legislativului, Marian Lupu, ar primi doar şapte procente din voturi. Potrivit acestor rezultate, comuniştii ar obţine 51-52 de mandate de deputat din cele 101 ale parlamentului de la Chişinău. Barometrul arată şi o creştere a popularităţii liderului comuniştilor Vladimir Voronin, în detrimentul lui Vlad Filat.

Nou premier interimar

În timp ce comuniştii încep să facă jocurile politice la Chişinău, preşedintele Nicolae Timofti încearcă să îi adune din nou în jurul său pe liderii vechii Alianţe pentru Integrare Europeană (AIE). Două din partidele din fosta alianţă - Partidul Liberal şi Partidul Democrat - şi-au anunţat disponibilitatea de a negocia formarea unei noi majorităţi parlamentare şi votarea unui guvern pro-european, dar deocamdată Partidul Liberal Democrat, condus de Filat, nu a luat o decizie în acest sens. Între timp, ministrul de Externe, Iurie Leancă, a preluat ieri de la Filat funcţia d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°