Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microstagiune de spectacole, în weekend. Actori tineri din Mureş şi Sibiu urcă pe scenă în şapte piese „moderne”

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 26 aprilie 2013 ·

Piesele de teatru vor fi prezentate în cadrul unui proiect, derulat de organizaţia non-guvernamentală Asociaţia Centrul Multimedia Teatru74 din Târgu-Mureş, numit „Teatrul Modern – Mijloace Multimedia”, cofinanţat prin fonduri europene, la care este partener şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS).

Spectacolele vor fi prezentate la sala CAVAS a Facultăţii de Litere şi Arte (foto) din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Astfel, vineri, 26 aprilie, de la ora 17, va fi prezentat spectacolul „Aproape”, de John Cariani, regizor fiind Andreea Vulpe. Acţiunea piesei are loc „într-o comunitate răzleaţă de undeva din nordul statului Maine, un teritoriu neorganizat administrativ, al cărui localnici trăiesc încă în inocenţa primordială a omului neatins de civilizaţie”.

Următorul spectacol este „Multimedia Project”, programat de la ora 21. Regia este semnată de Şerban Puiu. Spectacolul este o adaptare după „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec şi explorează noi dimensiuni în artele spectacolului prin proiecţii video şi interacţiuni în timp real, fiind o călătorie într-o lume suprarealistă. Pentru realizarea spectacolului s-au folosit diferite tehnici multimedia.

Pentru sâmbătă, 27 aprilie sunt programate trei spectacole. Este vorba despre „Terorism”, în regia lui Ovidiu Caiţa, spectacol subtitrat în limba română, fiind vorba despre o extindere a noţiunii de terorism de la general la individual, oferind o viziune amuzantă, dar şi amară a efectelor nocive ale vieţii în spiritul fricii.

Cel de al doilea spectacol de sâmbătă se numeşte „Cernozauri”, este regizat de Radu Dinulescu şi vorbeşte despre lumea cernozaurilor, o lume de mutanţi apăruţi după accidentul nuclear de la Cernobâl. Piesa poate fi urmărită de la ora 14.

Ultimul spectacol de sâmbătă se numeşte „Iluzii”, în reg

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

Libertatea acum 17 minute
Preşedintele reales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu liderul rus Vladimir Putin și i-a transmis să nu escaladeze războiul de agresiune pe care îl poartă împotriva Ucrainei, relatează The Washington Post, care citează persoane care au informaţii

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 54 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum 51 minute
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-Israel

News.ro acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine joi echipa Franţei la meciul împotriva Israelului. Partida din Liga Naţiunilor se anunţă a fi una cu grad ridicat de risc din cauza atmosferei tensionate după violenţele din Amsterdam din această săptă

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 2 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Via Transilvanica, un proiect major de dezvoltare comunitară pe care Marcel Ciolacu îl propune drept model de proiect social de succes

Ziua News acum 11 minute
Dezvoltarea satului românesc, o prioritate pentru PSD, este susținută nu doar prin investiții fără precedent în agricultură, ci țintesc și dezvoltarea așezărilor rurale prin promovarea patrimoniului natural, arhitectura și tradițiile. O demonstrează

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum 52 minute
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 9 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

-0°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°