Despre rolul Romaniei in combinatia europeana, caci nu-i pot spune constructie atata vreme cat antonimul este o declinare a lui "a demola" si nu sunt convins ca cele doua notiuni nu sunt acelasi lucru, cetatenii ei sunt lamuriti: misuna, isi cauta de lucru, isi cauta mintile si daca se intampla sa le gaseasca, au a constata ca au scormonit in directia gresita.
Interesant mi se pare ca scopul UE, daca e sa ma iau dupa Jose Barosso, care explica de ce a cazut increderea in sandrama pana la a constata ca Uniunea a pierdut sustinerea a doua treimi din cetatenii ei, pare a fi iubirea. Presedintele Comisiei Europene spune ca "visul european" este amenintat de avantul populismului si nationalismului. Nu zau!
Nu bara pe care au indoit-o practicantii spagii legale, a santajului cu bani europeni, a austeritatii pentru cei multi si fara decizie a slabit sentimentul apartenentei? Nici gand. Barosso nu o poate afirma, caci si asupra sa au planat suspiciuni de coruptie, care nu erau insa sa se soldeze cu falimentul increderii in UE - ce alt efect ar fi avut incatusarea acestuia in contextul in care Uniunea se zbate sa fie prima voce a pietei si face fata cu greu produselor americane si chinezesti?
Ce-o mai fi respirand Romania? Se afla in situatia de a constata ca doua teorii bine argumentate, ca de altfel si sustinerea controverselor din jurul lor, si anume "totul curge, nimic nu ramane neschimbat" al lui Heraclit si "schimbarea este o iluzie, totul este static" a lui Parmenide, se suprapun miseleste.
Fundamentele initiale ale Uniunii Europene, si anume combinarea unor resurse pentru asigurarea pietei, raman batute in cuie. In acelasi timp, ele se transforma caci devin feroce, nemiloase, aberante, in taman ce constata sociologii: oamenii s-au prins care este figura si nu mai sunt dispusi sa inghita orice. Nu ca ar avea alternativa,
