Un anumit gen de literatură creată în a doua jumătate a secolului trecut a fost numit, pentru faptul că cenzura i-a interzis publicarea, „de sertar“. S-a insistat însă mai puţin asupra faptului că, în perioada menţio­nată, au existat şi numeroase „talente de sertar“. Cine au fost acestea? Tineri dotaţi, cărora, pentru că făceau parte din familiile ce aveau printre membrii lor deţinuţi politici, le fusese interzis contactul cu mediile literare. Mulţi dintre ei n-au avut curajul să-şi aştearnă gândurile pe hârtie, fiindcă acestea puteau constitui „capete de acuzare“ dacă manuscrisul era găsit de Securitate. Talentele de sertar nu aveau, ca partizanii politici ai regimului, permise de a face şi de a ajunge orice, ci le-a fost atribuit un nescris permis de supravieţuire care le conferea un destin mediocru, marginalizat, fără şanse de progres. Din această categorie a făcut parte, fără îndoială şi Corneliu Zeana, care şi-a lăsat talentul scriitoricesc să iasă la iveală numai după anul 1989. El a devenit atunci un membru marcant al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti, organizaţie literară care şi-a asumat misiunea de a promova creaţiile celor care au tăcut în comunism. Ultimul volum publicat de acest autor este culegerea de proze scurte: Alt Publicitate ernanţe. Titlul urmăreşte să înştiinţeze cititorul asupra diversităţii temelor şi stilurilor cu care se va întâlni în paginile sale. După ce a compus epigrame rimate, Corneliu Zeana ne arată cum se scrie epigrama în proză. Într-adevăr, schiţe ca „O discuţie cu Mustafa Kalim“, „Epigrama cu bucluc“, „Ghid de conversaţie româno-chinez“, „Dieta“, „Dolar & King“, „Felicitări domnule Wess!“, „Gâsca“, „Jacuzzi“, „Traduttore“ sunt epigrame epice scrise în stil alert, curgător, cu o ironie inspirată. Dar, cum autorul este şi un membru activ al societăţii civile, îl vom întâlni practicând o satiră etică politică,