Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansare de carte la Bârlad

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

EVENIMENT Cu câteva zile înainte de Sfintele sãrbãtori de Paste, Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) a Pensionarilor “Elena Cuza” din Bârlad invitã pe toti cei interesati la un eveniment deosebit ce va avea loc astãzi, de la ora 11.00, la sediul institutiei. Este vorba despre ceremonia de lansare a cãrtii scriitoarei Dorina Stoica, “De Florii în Tara lui Iisus”, ce va fi prezentatã de cunoscutul profesor Serghei Colosenco si tânãrul scriitor Andrei- Nicolae Mihai. “Sã ajung la Locurile Sfinte, în Tara lui Iisus, pe pãmântul mântuirii, a fãgãduintei, acolo unde pietrele vorbesc si cerurile sunt deschise, era o dorintã adeseori mãrturisitã celor din jur, dar cel mai des cerutã în rugãciuni. Asa începe cartea ce poartã numele «De Florii în Tara lui Iisus» ce va fi lansatã în Sâmbãta lui Lazãr, adicã pe 27 aprilie, si care apare la un an de la pelerinajul în Israel de care m-am bucurat acum un an.

Atât pelerinajul cât si editarea si tipãrirea cãrtii le datorez unor oameni pe care Dumnezeu în marea Sa bunãtate mi i-a trimis la momentul potrivit, pentru ca un vis sã poatã deveni realitate”, a precizat Dorina Stoica pe blogul personal. Cu ocazia acestui eveniment, institutia gazdã va lansa si cel de-al XI-lea numãr si primul din acest an al revistei “Viata noastrã”, dedicat Zilei Mamei Floriilor si Sfintelor sãrbãtori de Paste. Organizatorii au pregãtit si o micã surprizã la final, pe care au descris-o printr-un singur cuvânt: “enigmaticã!”.

EVENIMENT Cu câteva zile înainte de Sfintele sãrbãtori de Paste, Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) a Pensionarilor “Elena Cuza” din Bârlad invitã pe toti cei interesati la un eveniment deosebit ce va avea loc astãzi, de la ora 11.00, la sediul institutiei. Este vorba despre ceremonia de lansare a cãrtii scriitoarei Dorina Stoica, “De Florii în Tara lui Iisus”, ce va fi prezentatã de cunoscutul profesor Serghei Colosenco si tâ

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 50 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°