Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de poliţişti vor patrula prin Timişoara pe motoscutere

Publicat in Ziua de Vest, vineri 26 aprilie 2013 ·

Polițiștii locali sunt prezenți, începând de vineri, 26 aprilie, și pe motoscutere în cadrul acțiunilor de patrulare organizate pe raza municipiului Timișoara. 20 de polițiști locali au fost instruiți în privinţa respectării regulilor de trafic, a modului în care se face patrularea la acţiunile la care participă, să fie operativi în teren la semnalarea problemelor cetățenilor și să fie deschiși la solicitările acestora atunci când îi abordează.

Motoscuterele oferă mobilitate, eficiență și rapiditate, în special în zonele aglomerate din trafic sau în zonele mai îndepărtate din cartiere. Pe viitor se vor stabili trasee de patrulare pentru fiecare echipă motorizată, care va ţine cont de solicitările consiliilor de cartiere, a asociaţiilor de proprietari şi ale cetăţenilor, astfel încât fiecare zonă a municipiului să poată fi acoperită si să se acţioneze în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publica, dar şi să se relaţioneze cu cetăţenii, ale căror probleme vor constitui priorităţi pentru activitatea viitoare.

Deja de astăzi, imediat după efectuarea instruirii, polițiștii locali au fost repartizați să efectueze patrulări în cartierele Soarelui, Girocului, Dâmbovița, Freidorf, Ronaț, Mehala, Lipovei, Buziașului, Ciarda Roșie, Plopi, Elisabetin, Cetate.

Polițiștii locali sunt prezenți, începând de vineri, 26 aprilie, și pe motoscutere în cadrul acțiunilor de patrulare organizate pe raza municipiului Timișoara. 20 de polițiști locali au fost instruiți în privinţa respectării regulilor de trafic, a modului în care se face patrularea la acţiunile la care participă, să fie operativi în teren la semnalarea problemelor cetățenilor și să fie deschiși la solicitările acestora atunci când îi abordează.

Motoscuterele oferă mobilitate, eficiență și rapiditate, în special în zonele aglomerate din trafic sau în zonele mai îndepărtate din cart

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 55 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum o ora
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 4 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°