de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
26 aprilie 2013 22:28
1 vizualizare
A-A+
Se iau aproximativ 40 de comercianţi, se adaugă variate ingrediente, de la ouă încondeiate şi decorative, iepuraşi, coşuleţe din pai împletit şi figurine, la jucării, bunătăţi din ciocolată şi sucuri naturale. Se presară amuzament şi bună dispoziţie. Aşa se obţine reţeta Târgului de Paşti din centrul Sibiului, eveniment aflat la cea dea patra ediţie.
Jumătate se plimbă, jumătate se uită. Jumătate se distrează, jumătate se relaxează. Astfel a devenit de ieri Piaţa Mare, care găzduieşte, pe de-o parte, Târgul de Paşti, cu căsuţe, comercianţi şi cumpărători, iar pe de altă parte liniştea fântânii, oameni ce stau să se destindă pe băncuţe şi plimbările îndrăgostiţilor. Rămânând în partea încărcată cu produse specifice Paştilor, cu greu putem face faţă razelor de soare fără o pălărie sau o pereche de ochelari de soare, dar şi agitaţiei celor care sunt în căutare de cadouri pentru ei înşişi sau pentru cei dragi.
O lumânare, de la opt la 24 de ore
Şi facem un prim popas. La căsuţa cu lumânărele, iepuraşi, ouă, ghirlande şi alte decoraţiuni ale sărbătorilor pascale. Aici, Ana-Maria Cazarciuc îşi aşteaptă cumpărătorii. "Am adus lumânări parfumate, produse manual, pictate manual. Pentru toţi cei care iubesc frumosul", ne spune aceasta. Femeia mărturiseşte că nu participă pentru prima dată la eveniment, ci a mai fost în cadrul Târgului de Paşti şi în anii anteriori. De asemenea, şi la cel de Crăciun. "Cu aceleaşi produse", ne mai destăinuie. Cei mai mulţi dintre clienţii săi sunt, însă, turişti, îndeosebi străini, care sunt interesaţi de produsele mici, adică de lumânările de cameră. Preţurile variază de la nouă la 30 de lei, însă, nici în acest caz, sumele nu reflectă munca celor care le confecţionează. Ana Maria pove