Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un elev în clasa a III-a din Câmpulung Moldovenesc, imobilizat într-un scaun cu rotile, şi-a lansat primul volum de poezie

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 26 aprilie 2013 ·

Un elev în clasa a III-a, din Câmpulung Moldovenesc, imobilizat într-un scaun cu rotile, şi-a lansat marţi, în incinta Hotelului ,,Zimbru”, primul volum de poezie, ,,Freamăt și speranță”, în cadrul acţiunii ,,Mâini dibace”. Sebastian Crăciun, elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3 ,,Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică şi are nevoie urgent de ajutor, pentru a face câteva intervenţii chirurgicale, la o clinică din Chişinău.

,,Mâini dibace” a fost organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și copii cu dizabilități din Câmpulung Moldovenesc, Sadova, Moldovița și Vama, monitorizați de Echipa Mobilă Gura Humorului, au făcut demonstraţii de încondeieri de ouă, pictură de icoane pe sticlă, desene şi colaje dedicate Sărbătorilor Pascale. Cu exponate asemănătoare au participat şi elevi ai clasei de artă de la Școala Gimnazială Stulpicani, dar şi beneficiari ai Complexului de Servicii ,,Laurenția Ulici” din Gura Humorului.

12.000 de lei de la Primăria Câmpulung, pentru Sebastian

Elevii clasei de artă de la Școala Gimnazială Stulpicani au strâns 430 de lei pentru Sebastian Crăciun. Pentru a-l susţine pe Sebi, aşa cum îi spun colegii, au fost prezenţi la lansarea de carte, în sală, mama acestuia, învăţătoarea Luminiţa Mândrilă şi profesorul de engleză Horaţiu Stamatin, de la Şcoala „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, unde este elev micul poet.

Învăţătoarea Luminiţa Mândrilă a spus că îi mulţumeşte lui Dumnezeu „pentru provocarea de a-l avea elev pe Sebi, îmbogăţindu-mi, astfel, experienţa didactică. Am învăţat unul de la celălalt că, indiferent ce ne oferă viaţa, trebuie să fim încrezători şi luptători”.

Mascota Baumax şi Elena Vasile, reprezentant Baumax, au fost prezenţi în rândul copiilor cu bal

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Michael Madsen, care a jucat în„Reservoir Dogs” și „Kill Bill”, a murit la 67 de ani

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele „Kill Bill” și „Reservoir Dogs” ale lui Quentin Tarantino, a murit, scrie Variety. Avea 67 de ani. Urmărește cele mai noi producții v

Sorin Grindeanu propune „ținte lunare” pentru noua conducere a ANAF. „Dacă nu vor fi atinse, voi fi primul care solicită demiterea”

Adevarul acum 37 minute
Sorin Grindeanu a declarat joi că este obligatoriu ca odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate să existe și ținte lunare pentru noua conducere a ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazionișt

Nicușor Dan, despre multiplelor ameninţări militare: „România are nevoie de o strategie clară la Marea Neagră”

Adevarul acum 37 minute
Este vital ca interesele României să fie sprijinite atât din zona executivă, cât şi din cea non-guvernamentală, a declarat joi preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj transmis cu prilejul Galei New Strategy Center şi a aniversării a 10 ani de activi

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 42 minute
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 5 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

Video Patru persoane au fost înjunghiate în apropierea unui centru comercial din Finlanda. Un suspect arestat

Adevarul acum 37 minute
Un atac cu cuțitul a avut loc joi, 3 iulie, în apropierea unui centru comercial din orașul finlandez Tampere. Patru persoane au fost rănite, iar un suspect a fost arestat, potrivit unui comunicat transmis de poliție.

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Vremea

București
acum

27°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

27°
joi

17°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

21°
joi

18°/29°
vin.

19°/31°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

15°/34°
vin.

17°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

34°
joi

15°/36°
vin.

16°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°