Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Sinaia se va construi o noua telegondola, intre Cota 1.400 si Cota 2.000

Publicat in HotNews, vineri 26 aprilie 2013 ·

La Sinaia va fi construita o noua telegondola intre Cota 1.400 si Cota 2.000, a anuntat primarul statiunii, Vlad Oprea, potrivit Agerpres.

"La Sinaia sunt doi operatori. Este un operator privat, care are vechile telecabine si vechiul telescaun, si este un operator public, o societate, la care unicul actionar e primaria din Sinaia. Noi am investit in tot ce inseamna transporturi pe cablu aproape 15 milioane de euro. Inca de la inceput am vrut sa facem un sistem comun cu operatorul privat, am introdus acelasi sistem de ticketing, se poate face in cateva ore. Din pacate nici pana in ziua de azi nu am gasit intelegere la ei, pentru a face o cartela comuna si avem mari probleme cu turistii care ne ocolesc si pleaca in alte zone.

De aceea ultima solutie pe care o avem si la care am apelat deja anul acesta, negasind alta solutie, vom construi o noua telegondola de la 1.400 la 2.000, care va lega cele doua zone schiabile, acum fracturate, care apartin orasului Sinaia", a explicat primarul, in cadrul seminarului "Instrumente structurale, o sansa de modernizare pentru Romania" care se desfasoara vineri si sambata la Sinaia.

El a adaugat ca proiectul va fi incheiat pana in septembrie, iar de anul viitor ar urma sa inceapa constructia efectiva. Edilul a mentionat ca in cazul in care nu va fi posibila utilizarea fondurilor europene pentru acest proiect, se va recurge la bugetul local si la un credit.

"E vorba de partea de jos de telegondola - telegondola apartine primariei, impreuna cu partia noua care are zapada artificiala pe ea - si e vorba de zona de sus, de Valea Soarelui, Valea Dorului, unde sunt inca 12 kilometri de partii. Ele vor fi legate de o noua telegondola, lucram deja la proiect. Din acel moment nu cred ca vom mai avea aceasta problema care e efectiv de ras, nici nu stiu cum sa o caracterizez. Toata lumea ne reproseaza"

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 10 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°