S-a născut în Olanda, iar la origine era o poțiune din ienupăr care se numea, ca și planta, „jenever“. A fost descoperită mai târziu de soldații englezi care au gustat distilatul de ierburi de la tovarășii lor de arme olandezi în timpul războiului de 80 de ani împotriva spaniolilor. Tot ei l-au botezat atunci „Dutch courage“ sau „gin“, o prescurtare evidentă a numelui său olandez.
A devenit foarte popular în Regat după ce Wilhelm de Orania s-a încoronat rege al Angliei. El a permis oricărui englez să producă gin, și în timpul domniei lui un sfert din gospodăriile din Londra fie îl produceau, fie îl vindeau. Era ușor și ieftin de produs ce-i drept, prin urmare în secolul al 18-lea devenise o băutură mai populară decât berea în Anglia. Doar londonezii consumau în acea perioadă cam 50 de milioane de litri de gin pe an. Iar băutura aceea era de două ori mai puternică decât cea existentă astăzi pe piață.
Tot pentru că era relativ ușor de făcut a fost foarte popular și în America, în anii prohibiției.
Era produs în mai toate gospodăriile, cam cum era și țuica la noi, de unde și numele de „bathtub gin“, care descria pe atunci toate băuturile „casnice“. Ginul a devenit o băutură de bonton odată cu apariția cocktailurilor. Ca și votca sau romul, el este o băutură versatilă, care poate fi combinată cu aproape orice. Dacă ai parte de un gin bun, merită să-l bei doar cu apă tonică, pentru a te bucura din plin de aromele sale.
Aproape întotdeauna mixat
Barmanii o să-ți spună că ginul nu se bea niciodată sec. Iar asta pentru că majoritatea ginurilor pe care le vei întâlni într-un bar sunt foarte seci, iar gheața nu reușește să le îmblânzească deloc.
Probabil cel mai popular cocktail cu gin creat vreodată este Dry Martini, făcut cu un strop de vermut. În sezonul cald, ginul se bea cu apă tonică, cu suc de l
