Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Icoana Floriilor Este sărbătoarea bucuriei dinaintea suferinţelor din Săptămâna Patimilor

Cu mai puţin de o săptămână înaintea patimilor din Vinerea Mare şi moartea pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu a fost primit ca un împărat de poporul evreu din Ierusalim, acelaşi popor care avea să-l condamne la moarte şi să aleagă în locul său un tâlhar, pe Baraba (Varava). Iată cum prezintă Sfânta Scriptură acest moment : ”Şi când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi şi le-a zis: «Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi intrând în el îndată veţi afla un mânz legat pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! Iar de vă va zice cineva de ce faceţi aceasta, spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici.» Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat. şi unii din cei care stăteau acolo le-au zis: «De ce dezlegaţi mânzul?» Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus şi i-au lăsat. şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus!» Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.” (Evanghelia după Marcu, XI, 1-11). Sărbătoare a bucuriei şi moment important în viaţa creştinilor, Floriile sunt însoţite de diferite practici în lumea satelor, unele moştenite din religiile precreştine, altele inventate şi intrate în tradiţie. De aceea, această sărbătoare mai este cunoscută şi ca una a florilor, de

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 19 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 38 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°