Focşănenii care se simt tineri, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi sâmbătă la Promenada Mall, începând cu ora 18.00, la lansarea proiectului „Tinerii Vrancei“. Potrivit organizatorilor, proiectul este iniţiat de Bogdan Gabor şi „doreşte să sprijine tinerii care s-au făcut remarcaţi în diferite activităţi şcolare sau extraşcolare“. Mesajul acestei campanii este „Răsplăteşte talentul, motivează inteli-genţa”, fiind o conti-nuare a evenimentului „Fapte Bune“.
„Trăim într-o societate care nu mai sprijină şi nici nu valorifică talentele tinerilor, aceştia fiind deseori neglijaţi şi lipsiţi de oportunităţile de afirmare. Acest proiect doreşte să îi sprijine în demersurile întreprinse, ajutându-i să se afirme şi dându-le ocazia să îşi urmeze vocaţiile. Astfel, ei vor putea să îşi va-lorifice talentul şi inteligenţa, fiind încurajaţi în dezvoltarea aptitudinilor pe parcursul acestui proiect care se va derula timp de un an de zile“, se arată într-un comunicat al Promenada Mall.
Focşănenii care se simt tineri, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi sâmbătă la Promenada Mall, începând cu ora 18.00, la lansarea proiectului „Tinerii Vrancei“. Potrivit organizatorilor, proiectul este iniţiat de Bogdan Gabor şi „doreşte să sprijine tinerii care s-au făcut remarcaţi în diferite activităţi şcolare sau extraşcolare“. Mesajul acestei campanii este „Răsplăteşte talentul, motivează inteli-genţa”, fiind o conti-nuare a evenimentului „Fapte Bune“.
„Trăim într-o societate care nu mai sprijină şi nici nu valorifică talentele tinerilor, aceştia fiind deseori neglijaţi şi lipsiţi de oportunităţile de afirmare. Acest proiect doreşte să îi sprijine în demersurile întreprinse, ajutându-i să se afirme şi dându-le ocazia să îşi urmeze vocaţiile. Astfel, ei vor putea să îşi va-lorifice talentul şi inteligenţa, fiind încurajaţi în dezvoltarea apti