Jan este om de treabă, dar, ca orice slav, are idei fixe, majoritatea inofensive. Când l-am întrebat dacă nu-i pare rău c-au ”divorțat” de slovaci, Jan al meu a zis fără să ezite: ”A, nu. Vezi tu, ei și noi n-aveam nici o legătură!”. Pentru un român care a crescut cu mitul modelului ”ceoslovac” în minte, e de neînțeles. Am insistat și l-am întrebat dacă nu vorbesc aceeași limbă; răspunsul a venit la fel de imbecil și lozincard: ”A, nu. Ceha și slovaca sunt limbi complet diferite, nu au ab-so-lut nici o legătură!”. M-a pufnit râsul când l-am auzit, dar m-am scuzat repede, să nu se simtă jignit, și i-am povestit de situația jenantă a ”limbilor” română și moldovenească, iar el a respins comparația, deși a înțeles-o imediat: ”A, nu. Cazurile nu se aseamănă, pentru că slovaca are nu numai alt vocabular, dar și altă structură gramaticală decât ceha!”. Era evident că minte de îngheață apele, dar nu înțelegeam de ce. Abia după ce am coborât în Labirintul de sub piață am priceput: Jan era un proaspăt convertit la ”cehitate” și d-aia era atât de îndârjit, fiind nesigur pe ascendența lui, în care figurau și slovaci, și unguri, și sorbi, și poloni. Din cauza lor căzuse el în butoiul cu patriotism ceh! Mă rog, adevărul e că cehii au și cu ce, nu ca noi. Labirintul, de pildă: erau niște catacombe nenorocite, în mijlocul orașului (sub o fostă piață agricolă din Evul Mediu), iar guvernul lor a luat bani grei de la Uniune și a renovat totul la marele fix, adică acum toate pivnițele alea formează un ansamblu coerent, sunt unite într-o singură rețea, de-aia-i și zice Labirint. Propriu-zis, acolo nu e bar, e mai degrabă un fel de muzeu (foarte nonconformist, e drept), dar poți să și deguști: butoaiele alea nu sunt acolo de decor, te împărtășești, creștinește, fie cu bere (din cea medievală, fără acid), fie cu vin local, destul de acru, din păcate. Nu zic, a ieșit un lucru frumos, simpat