TAROM va relua, din 27 aprilie, zborurile directe de la Iaşi spre Londra, Torino şi Bologna, au anunţat, vineri, reprezentanţi ai companiei.
Pasagerii de la clasa Economic pot transporta un bagaj de cală în limita a 23 de kg, iar pasagerii clasei business au incluse în preţul biletului maximum 3 bagaje de câte 23 de kg. În plus, toţi pasagerii pot transporta gratuit şi un bagaj de mână de maximum 10 kg.
'Toate aceste facilităţi sunt incluse în preţul biletului, deoarece dorim să oferim un grad sporit de confort pasagerilor noştri. Biletele pot fi achiziţionate la preţuri competitive, iar o dată biletul cumpărat, pasagerii nu trebuie să se mai preocupe de plăţi suplimentare pentru catering sau pentru bagaje, dacă acestea se încadrează în limitele pe care le putem transporta', arată Sorin Georgescu, director de proiect în cadrul companiei TAROM.
Preţul unei călătorii Iaşi-Londra-Iaşi porneşte de la 164 euro cu toate taxele incluse pentru un zbor dus-întors, la achiziţionarea biletului online.
Orarul de zbor este marţi şi sâmbată, 19.50 decolare de la Iaşi - 21.10 aterizare la Londra (Heathrow) şi miercuri şi duminică, cu decolare de la Londra la 08.20 (Heathrow) şi aterizare la Iaşi, la 13.35.
Preţul unui zbor Iaşi - Torino - Iaşi începe de la 112 euro cu toate taxele incluse, pentru un zbor dus-întors, la cumpărare online. Orarul de zbor este marţi, joi şi sâmbătă, cu decolare la 12.55 de la Iaşi şi aterizare la 14.40 la Torino şi cu decolare la 15.25 de la Torino şi aterizare la 19.05 la Iaşi.
Pe ruta Iaşi - Bologna - Iaşi , preţurile începând de la 114 euro cu toate taxele incluse pentru un zbor dus-întors, la achiziţionarea de pe www.tarom.ro. Zboruile au loc marţi, joi şi sâmbătă (06.50 Iaşi - 08.10 Bologna) - (08.55 Bologna - 12.10 Iaşi).
'TAROM a început un susţinut proces de adaptare a produsului său la necesităţi