Trei facultăţi ale Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV) vor lua în calcul mediile din anii de liceu la admiterea din acest an. Este vorba despre Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică şi Facultatea de Științe ale Educației.
Conform reprezentanţilor instituţiei, „ca urmare a adoptării de către Ministerul Educației Naționale a unui ordin, în data de 15 aprilie, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2013-2014, care precizează, printre altele, că universitățile pot calcula media de admitere luând în considerare notele din anii de studii, consiliile facultăților din cadrul USV au decis să mențină valabilă metodologia aprobată anterior și, doar în anumite cazuri, să ajusteze prevederile inițiale prin propunerea introducerii unor modificări minime ale condițiilor de admitere”.
Astfel, în ședința Senatului USV din 25 aprilie 2013 au fost aprobate trei modificări ale Regulamentului de admitere la studii universitare de licență în anul universitar 2013-2014. La Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării media de admitere se va calcula luând în considerare media notelor obţinute în anii de studii la Limba şi Literatura Română (sau la o altă limbă) și nota cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat la o altă probă scrisă. La Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică se vor lua în calcul media examenului de bacalaureat și media generală a anilor de studii, iar la Facultatea de Științe ale Educației s-a propus introducerea unei formule care să ia în calcul media generală de la bacalaureat, media generală a anilor de liceu și media generală la Limba şi Literatura Română a anilor de liceu.
Pentru admiterea la studii universitare de masterat, USV a înlocuit prob