Piaţa de leasing operaţional a crescut în primul trimestru cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 41.700 de unităţi. Conform datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional, în topul primelor cinci companii membre intră: LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi RCI Finanţare. "Am asistat la un prim trimestru 2013 care a reprezentat practic o stagnare în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de leasing operaţional. Acest rezultat vine, pe de o parte de la începutul de an, în care, de obicei, nu sunt mişcări masive în piaţă, dar mai ales din combinaţia mediului economic slab, a pieţei auto în continuă scădere şi a schimbărilor legislative (limitarea deductibilităţii cu amortizarea) care afectează activitatea firmelor de leasing operaţional", a declarat Bogdan Apahidean, preşedinte ASLO, până la data de 18 aprilie. În primele trei luni din 2013, peste 2.200 autovehicule au fost înmatriculate prin leasing operaţional, reprezentând o cotă de aproximativ 18% din totalul înmatriculărilor de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare noi. Pentru anul 2013, se estimează că piaţa totală de leasing operaţional va ajunge la un număr de aproximativ 45.000 unităţi.
Piaţa de leasing operaţional a crescut în primul trimestru cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 41.700 de unităţi. Conform datelor centralizate de Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional, în topul primelor cinci companii membre intră: LeasePlan România, ALD Automotive, Porsche Mobility, Arval Service Lease România şi RCI Finanţare. "Am asistat la un prim trimestru 2013 care a reprezentat practic o stagnare în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de leasing operaţional. Acest rezultat vine, pe de o parte de la începutul de an, în care, de obicei, nu sunt mişcări masive în piaţă, dar