O maşină a ambasadei Cehiei a fost implicată într-o tamponare, vineri, pe DN 1, la ieşirea din Bucureşti, după ce un şofer a intrat pe contrasens iar automobilul condus de acesta a acroşat alte două autoturisme, între care şi pe cel al reprezentanţei diplomatice, susţin surse din Brigada Rutieră.
Potrivit surselor citate, accidentul nu s-a soldat cu victime, iar cei trei şoferi implicaţi au hotărât să apeleze la varianta constatării amiabile şi să nu meargă la Biroul Accidente Uşoare.
Conform anchetatorilor, în urma accidentului circulaţia a fost îngreunată şi a fost nevoie de intervenţia agenţilor de circulaţie pentru dirijarea traficului.
În autoturismul Ambasadei Cehiei nu se afla niciun oficial al reprezentanţei diplomatice.