În buna tradiţie de până acum, conform căreia atunci când se taie panglici edilii se laudă cu măreţele realizări, iar atunci când apar probleme, susţin că acestea nu le aparţin, am primit la redacţie un drept la replică din partea Primăriei Municipiului Arad, pe care îl publicăm în cele ce urmează:
Referitor la articolul cu titlul Lucrări marca „Falcă”: o maşină de gunoi a fost înghiţită de asfalt pe strada Coloniştilor, publicat în ediția tipărită din 26.04.2013 și în ediția online a a ziarului dvs., în virtutea dreptului la replică vă solicităm publicarea următoarelor precizări:
„Primăria Municipiului Arad apreciază că, prin titlul său tendențios, articolul despre surparea drumului pe str. Coloniștilor este o manipulare a opiniei publice într-o nouă încercare de discreditare a Primarului Municipiului Arad prin implicarea cu rea-credință a numelui său într-un context cu care nu are legătură. Dovada manipulării este chiar în conținutul articolului, unde autorul precizează clar cine sunt părțile implicate (Compania de Apă, care derulează investiția la rețeaua subterană de canalizare și constructorul contractat de aceasta), citând și declarația reprezentantului Companiei de Apă. La aceasta se adaugă faptul că autorul, deși arată că este bine documentat asupra situației reale și responsabilităților, a ținut totuși să includă în articol acuzații la adresa Primarului, atribuindu-le unui cetățean anonim.” C.C.
Video
În buna tradiţie de până acum, conform căreia atunci când se taie panglici edilii se laudă cu măreţele realizări, iar atunci când apar probleme, susţin că acestea nu le aparţin, am primit la redacţie un drept la replică din partea Primăriei Municipiului Arad, pe care îl publicăm în cele ce urmează:
Referitor la articolul cu titlul Lucrări marca „Falcă”: o maşină de gunoi a fost înghiţită de asfalt pe strada Coloniştilor, p