Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal tergiversează luarea unui verdict final în cazul litigiului dintre FC Botoşani şi Rapid CFR Suceava. Chiar dacă au trecut mai bine de 6 luni de la depunerea plângerii, comisia desemnată să instrumenteze cazul a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 1 mai.
Conflictul dintre cele două grupări a plecat de la sesizarea depusă de botoşăneni la Federaţia Română de Fotbal încă din luna noiembrie a anului trecut, prin care aceştia solicitau omologarea partidei din tur cu scorul de 3-0, deşi în teren câştig de cauză au avut sucevenii, cu 2-1. Cei de la FC Botoşani reclamă că în partida respectivă, pentru formaţia Rapid CFR Suceava au evoluat opt jucători care nu aveau convenţii civile înregistrate la FRF. Până acum, atât Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) cât şi Comisia de Recurs din cadrul FRF au judecat contestaţia în favoarea FC Botoşani.
Ambele formaţii sunt interesate la maxim de câştigarea acestui litigiu şi implicit a celor trei puncte, chiar dacă obiectivele lor sunt diametral opuse. FC Botoşani luptă la baionetă pentru promovarea în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc, în vreme ce Rapidul trage din greu ca să evite retrogradarea în eşalonul al treilea.
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal tergiversează luarea unui verdict final în cazul litigiului dintre FC Botoşani şi Rapid CFR Suceava. Chiar dacă au trecut mai bine de 6 luni de la depunerea plângerii, comisia desemnată să instrumenteze cazul a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 1 mai.
Conflictul dintre cele două grupări a plecat de la sesizarea depusă de botoşăneni la Federaţia Română de Fotbal încă din luna noiembrie a anului trecut, prin care aceştia solicitau omologarea partidei din tur cu scorul de 3-0, deşi în teren câştig de cauză au avut sucev