Primăria Constanţa a stabilit, ieri, preţul corect la mielul pentru Paşte. Prezent în piaţa Griviţei, edilul de la malul mării, Radu Mazăre, a informat cetăţenii că în acest an s-a stabilit suma de 25 de lei pentru 1 kg de carne de miel. Tot ieri, primarul Mazăre a ţinut să sublinieze faptul că producătorii care fac parte din programul derulat de municipalitate nu plătesc taxă de tarabă.
Radu Mazăre s-a arătat indignat de taxa instituită de către administraţia pieţelor. „Am aflat că lucrurile sunt oarecum în neregulă în ce priveşte carnea de miel, că este un pic mai scumpă decât în Bucureşti sau decât în alte locuri. Eu stăteam liniştit pentru că noi în Constanţa avem de zece ani un sistem cu preţul corect în care administraţia pieţelor, pentru mieii de Paşte, nu percepe nici o taxă. Între timp, am aflat că în acest an s-au trezit nişte deştepţi de la administraţia pieţelor care au pus o taxă. Nu mare, e adevărat, dar care a permis o creştere a cărnii de miel. Am verificat, i-am certat şi le-am spus că dacă se mai întâmplă să mai schimbe ceva cu impact asupra populaţiei fără ca eu să ştiu, îi dau afară pe directorii şi pe managerii care au făcut acest lucru. Am revenit la ceea ce era înainte, adică fără nici o taxă. Carnea de miel se vinde cu 25 de lei sau de la 25 de lei în jos”, a spus primarul.
Miei proaspăt tranşaţi, cei mai cumpăraţi
În aceste zile, constănţenii îşi fac şi ei socotelile pentru masa de Paşte. Cei mai mulţi spun cu dezamăgire că nu vor avea preparate, din carne de miel pe masa pascală, deoarece nu îşi permit financiar. Alţii cumpără mielul în...rate. Comercianţii preferă şi această modalitate de a vinde. „Avem listă cu cei care vor miel şi îi aşteptăm cu banii şi după Paşte”, a declarat un vânzător. „O să fac tradiţionalul drob de miel din ficat şi pipote de pui. În plus, o să vopsesc câteva ouă. Nu am bani să cumpăr un miel”,