Posesor al unei diplome în filozofie obţinută la celebra Universitate Sorbona, orădeanul Cătălin Popa s-a întors în ţară cu mai bine de un deceniu în urmă şi conduce o mică fabrică de confecţii. De vreme ce nu are o catedră la "Sorbonica" de pe malurile Peţei, cârcotaşii ar putea zice că degeaba a făcut aşa înalte şcoli în străinătate.
Educaţia, cunoştinţele şi mai ales mentalitatea pe care şi le-a însuşit la Paris îi sunt însă de mare folos şi ca simplu cetăţean, şi ca om de afaceri, căci nu se lasă niciodată călcat în picioare, şi nu doar că se ia de piept cu birocraţia de acasă, dar o şi învinge de fiecare dată când îşi pune în cap acest lucru. După ce anul trecut a câştigat un proces împotriva CAS, care nu i-a restituit în termenul legal o sumă de bani, Cătălin a pus la punct şi Guvernul, TVR şi Electrica, pentru a nu mai fi obligat să plătească taxa TV. Orădeanul a creat astfel un precedent de care pot profita toate celelalte firme care fără voia lor cotizează la TVR.
Lege aberantă
De 10 ani, firmele din România, cu excepţia celor ale căror reprezentanţi declară pe propria răspundere că şi-au suspendat activitatea, au obligaţia ca, odată cu factura emisă de Electrica pentru curentul consumat, să achite şi taxa radio-TV. Ideea e că orice consumator de electricitate are un aparat de radio şi un televizor, beneficiind aşadar automat de programele Societăţii Române de Radiodifuziune (România Actualităţi, Antena Satelor şi România Cultural) şi de ale Societăţii Române de Televiziune (TVR 1 şi TVR 2).
Lui Cătălin Popa, managerul unei fabrici de confecţii din Oradea, această obligaţie i s-a părut o aberaţie. "Firma noastră nu-şi plăteşte angajaţii ca să se uite la televizor. Fetele mai ascultă radioul, dar nu programele SRR". Şi nu s-a mulţumit doar să se revolte, ci a trecut la fapte, căutând o rezolvare. Aşa a început să studieze Hotărârile