27 de elevi şi doi profesori au participat, luna aceasta, la un schimb cultural cu elevi din Bergamo, Italia, pentru a cunoaşte sistemul de învăţământ italian.
Găzduiţi în familii italiene, ei au avut ocazia să comunice, să descopere elemente de civilizaţie şi cultură italiană, să viziteze oraşe celebre, precum Veneţia şi Milano, şi să se implice în diverse activităţi educative organizate de şcoala gazdă.
Totodată, alţi şase elevi şi doi profesori au participat la reuniunea proiectului Comenius, de parteneriat multilateral, „Healthy Lifestyles, Inside Out, Outside In“, de la Budapesta (Ungaria). Finanţat de Comisia Europeană, proiectul a reunit participanţi din Spania, Belgia, Danemarca, Estonia, România, Marea Britanie şi ţara gazdă, Ungaria.
Obiectivul proiectului constă în promovarea diverselor stiluri de viaţă europene, ce confirmă diversitatea culturală şi disponibilitatea de a înlătura stereotipiile de cunoaştere. Activităţile proiectului au avut în vedere comunicarea în limba engleză, deschiderea culturală, lucrul în echipă, în sport, şi îmbunătăţirea spiritului de iniţiativă. „Cred că principala achiziţie a elevilor implicaţi este cunoaşterea reperelor culturale ale altor ţări europene, comunicarea informală cu elevi de vârstă apropiată, implicarea în activităţi de echipă şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, un aspect foarte important în lumea modernă“, a explicat Mihaela Gotcu, profesorul coordonator al proiectului din partea României.
27 de elevi şi doi profesori au participat, luna aceasta, la un schimb cultural cu elevi din Bergamo, Italia, pentru a cunoaşte sistemul de învăţământ italian.
Găzduiţi în familii italiene, ei au avut ocazia să comunice, să descopere elemente de civilizaţie şi cultură italiană, să viziteze oraşe celebre, precum Veneţia şi Milano, şi să se implice în diverse activităţi educative organizate de ş