Timp de două zile, la Oradea, se află vicepremierul Liviu Dragnea, care şi-a stabilit o serie de întâlniri cu autorităţile locale. Ieri, a fost semnat contractul de modernizare pentru DJ 191 Marghita - Tăşnad, urmând ca azi, în Sala Mare a Consiliului Judeţean Bihor, să aibă loc o dezbatere care va avea ca temă proiectul de Cod silvic.
Sala Mare a Consiliului Judeţean Bihor s-a dovedit plină ochi de parlamentari bihoreni, reprezentanţi ai judeţului, dar şi numeroşi primari ai USL, care au răspuns apelului lansat de preşedintele CJ Bihor de a fi prezenţi la întâlnirea cu vicepremierul Liviu Dragnea, care a semnat contractul de lucrări pentru modernizarea DJ 191 Marghita - Tăşnad. Valoarea investiţiei este estimată la 83.890.745,99 lei, din care 66.327.826,06 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. În baza acestui proiect se vor reabilita 27 km de drum judeţean, care se întind pe teritoriul a două judeţe, Bihor şi Satu Mare. În Bihor, drumul începe de la sensul giratoriu de la intrarea în Marghita, trece prin Viişoara, Boianu Mare, Păgaia, apoi trece în Satu-Mare. "Este un proiect reprezentativ în condiţiile în care este un exemplu de asociere între două judeţe, acest principiu stând la baza regionalizării", a declarat Liviu Dragnea. Acesta a anunţat că, în ce priveşte DN 76, Oradea - Deva, s-a demarat, în prealabil, plombarea gropilor pe tronsonul Răbăgani-Lunca-Beiuş. După Paşte, vor demara şi lucrările de reabilitare efectivă a DN 76. În ceea ce priveşte Autostrada, pe 30 aprilie, se va încheia faza de negocieri privind plăţile pe care Guvernul României trebuie să le achite pentru Bechtel. Într-o nouă etapă se vor pregăti documentele pentru diferitele tronsoane în vederea concesionării acestora. De asemenea, pe tronsonul Oradea - Marghita, s-a plombat până la km 13, urmând ca, în două săptămâni, să se ajungă până la Chiribiş. De asemenea, Dragnea a anunţa