Informaţiile furnizate de Statele Unite privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul din Siria nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei.
Inspectorii ONU vor stabili dacă într-adevăr au fost utilizate arme chimice în Siria, ţară care se confruntă de peste doi ani cu un conflict armat.
"Doar pe baza unor analize exacte de laborator vom putea stabili dacă au fost utilizate arme chimice", a explicat, conform Reuters, Michael Luhan, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Interzicerea Armanentului Chimic (OPCW).
Regimul Bashar al-Assad acuză Statele Unite de manipulare după acuzaţiile privind utilizarea armelor chimice, afirmând că Administraţia de la Washington şi Guvernul britanic "mint" în această privinţă.
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat joi că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure. "Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin", a spus Hagel, în Abu Dhabi. Casa Albă a informat Congresul despre această situaţie, dar a subliniat că informaţiile nu sunt certe.
Preşedintele Barack Obama a cerut o evaluare definitivă privind utilizarea sau nu a armelor chimice de către regimul din Siria înainte de a lua o decizie privind noi măsuri în acest dosar. "Trebuie să stabilim lucruri certe. Preşedintele vrea lucruri clare", a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Barack Obama declara mai de mult că utilizarea armelor chimice ar schimba poziţia Washingtonului privind o posibilă intervenţie militară în Siria.
Siria se confruntă, de peste doi ani, cu revolte reprimate violent şi cu confruntări armate între s