Anii '90 au fost plini de ură și avînt. Ne împărțiserăm nu numai pe cluburi, stiluri și vîrste literare, dar și pe credințe sau oportunități politice. Făceam parte din tabăra antifesenistă și nu vedeam la colegii care defilau alături de Ion Iliescu decît oportunism, interes meschin sau trădare. Trădare să fie, da' s-o știm și noi. Așa aflam că cutare și-a tras o sinecură călduță, a plecat în voiaj sau are loc pe veci la edituri. Era clar ca bună ziua. În ceea ce-i privește pe cei care păreau a nu fi obținut nimic, dar se încăpățînau să țină cu "comuniștii", era clar: trecutul le era tulbure, compromis și se aciuaseră încrezători în vreo protecție sine die.
Eram, în vara lui '95, la Cluj, exact după falimentul Caritas. Aflam cu uimire că poeții și prozatorii băgaseră bani la greu, iar unii chiar scoseseră oarece profit. Firește, nu-i de ici, de colo să mînuiești un miliard de dolari și să ai o pierdere de 650 de milioane, da' unde merge mia, merge și suta. Pe-acolo m-am întîlnit, într-o bună zi, cu vechiul amic Tudor Dumitru Savu. Ne răciserăm. Pupilul lui DRP era șef la televiziunea clujeană, era un fesenist destoinic și părea să fi uitat multele umilințe de dindărăt. Evident, nu-l mai simpatizam. Tudor tocmai scosese un volum, Cantacuzina, și mi l-a oferit cu autograf. Nu m-a răbdat inima și i l-am criticat fără să-l deschid, că-s culorile urîte, că tiparul e cam șters. Tudor s-a uitat la mine lung…
"Credeam, totuși, c-ai să mă feliciți. E o carte, ce Dumnezeu!"
Brusc, mi s-a făcut rușine, ce naiba aveam în cap? Am încercat să dreg busuiocul, dar tristețea a rămas.
Publicat în Cațavencii, 16(94) 2013
Anii '90 au fost plini de ură și avînt. Ne împărțiserăm nu numai pe cluburi, stiluri și vîrste literare, dar și pe credințe sau oportunități politice. Făceam parte din tabăra antifesenistă și nu vedeam la colegii care defilau al
