Mizerabilii (Les Misérables, 2012)
Regia: Tom Hopper.
Scenariul: Alain Boublil, Jean-Marc Natel, Herbert Kretzmer, James Fenton, William Nicholson.
Cu: Anne Hathaway, Hugh Jackman, Russell Crowe, Amanda Seyfired.
Genul filmului: Dramă, Muzical.
Durata: 157 minute.
Premiera în România: 25.01.2013.
Produs de:Working Title Films.
Distribuit în România de: Ro Image 2000.
Realizat după romanul omonim al lui Victor Hugo, nu pu- ţine sunt ecraniză- rile acestui roman, cea recentă din 1998 îi aparţine lui Bille August cu Liam Neeson interprentându-l pe Jean Valjean.
Însă mai puţini îşi amintesc de ecranizarea din 1948 a lui Riccardo freda şi pe aceea care mie mi se pare memorabilă, a lui Jose Dayan din 1958 cu Jean Gabin în rolul lui Jean Valjean. În cinematografie se întâmplă uneori ca unui personaj să i se fixeze masca unui actor, iar în ceea ce-l priveşte pe Jean Valjean, el poartă masca lui Jean Gabin. Însă nu atât romanul lui Victor Hugo constituie sursa filmului lui Tom Hopper, regizorul remarcabilului Discursul regelui (2010), cât pop opera cult cu acelaşi titlu, de mare succes în anii ’80 avându-i ca princiapli artizani pe scriitorul Alain Boublil, pe compozitorul Calude- Michel Schönberg şi pe Herbert Kretzmer care a făcut versurile. Pariul regizorului a fost obţinerea cu efecte cinematografice a succesului obţinut pe scenă. Ceea ce încearcă să facă Tom Hopper este regie de operă, iar scena cu care debutează filmul, absolut neverosimilă şi în acelaşi timp ridicolă în altă convenţie estetică decât aceea a regiei de operă – cântând ocnaşii trag la otgoane enorme pentru a scoate la mal un vas avariat care se pierde în aburii trompe-l’oeil-ului din background – poate fi foarte bine Corul Robilor din Nabucco a lui Verdi schimbând deşertul cu marea. Filmul lui Tom Hopper este fără îndoială o melodramă