Parlamentarul PDL nu şi-a motivat decizia. „Nu este nimic de declarat“, a spus el.
Componenţa Senatului Universităţii „Al.I. Cuza“ se schimbă de la o şedinţă la alta. După demisia profesorului Liviu Antonesei, care ocupa poziţia de preşedinte al uneia dintre comisii, un nou senator cu greutate a renunţat la funcţiile aferente. Dumitru Oprea a anunţat în şedinţa de ieri că nu mai doreşte să fie vicepreşedinte al forului, şi nici preşedinte al Comisiei pentru strategie. În schimb, fostul rector de la „Cuza“ păstrează calitatea de membru al Senatului. Acesta a refuzat să comenteze decizia sa, subliniind că, din punctul său de vedere, „nu este nimic de declarat“. „Domnul Oprea probabil avea şi alte atribuţii. Va trebui în Biroul Senat să dăm curs ultimelor cereri de demisie din aprilie şi, mai apoi, să încercăm să completăm comisiile de specialitate. Am ales deja doi preşedinţi la comisii“, a precizat Constantin Rusu, preşedinte al forului.
Astfel, Comisia pentru pentru strategie, dezvoltare instituţională şi managementul calităţii va fi condusă de Ovidiu Gavrilovici, conferenţiar la Facultatea de Psihologie, în timp ce în fruntea Comisiei pentru organizarea şi dezvoltarea sistemului informaţional, evaluarea activităţilor didactice şi a personalului a fost ales Dan Stoica, conferenţiar la Facultatea de Litere. Funcţia de vicepreşedinte a rămas însă vacantă până la următoarea şedinţă. Mai mult, Senatul a solicitat reactivarea comisiei centrale pentru alegeri parţiale, aşa încât toate locurile vacante din Senat să fie ocupate, dar să existe şi rezerve în eventualitatea altor demisii. Deşi era anunţată avizarea raportului întocmit de rectorul Vasile Işan privind starea universităţii, senatorii instituţiei au amânat decizia, întrucât nu toate referatele de specialitate au fost analizate. „E o procedură mai complexă. Senatul va trebui să audieze toate referatel