Galleria Arad organizează în perioada 26 aprilie – 4 mai cea de-a doua ediţie a Târgului de Iepuraş. În apropierea Sărbătorii Pascale, arădenii vor avea posibilitatea de a se aproviziona din mall cu tot ceea ce au nevoie, de la îmbrăcăminte, la cadouri şi produse alimentare sau de patiserie.
Din oferta evenimentului nu lipsesc nici terasele amenajate în exteriorul clădirii mall-ului, cu delicatese la grătar şi purcei la proţap.
„Încercăm prin acest eveniment să împletim tradiţia cu spiritul modernist al perioadei actuale, într-o manieră care să atragă cumpărătorii de toate vârstele şi să creeze o atmosferă festivă, specifică unei sărbători deosebite, precum Paştele”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Paleta oferită în cadrul acestei ediţii a Târgului de Iepuraş este una variată, începând de la ouă încondeiate, la icoane, obiecte din ceramică, împletituri din nuiele, ceramică, jucării, bijuterii, instrumente muzicale, dulciuri, cozonac, ţuică sau vestita pită pe vatră.
De asemenea Galleria Arad pregăteşte o serie de surprize şi pentru cei mici. Copiii se vor bucura de un ţarc cu iepuraşi şi alte animale de casă precum şi de atmosfera unei gospodării ţărăneşti amenajate în incinta mall-ului.
Mai puteţi citi: S-a dat startul cumpărăturilor la Galleria Arad
Copiii pot să-şi petreacă vacanţa la „Şcoala de vară” de la Galleria Arad