Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare cu suspendare pe poliţistul care a luat mită cauciucuri

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 26 aprilie 2013 ·

Prin sentinţa pronunţată la 26 aprilie, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea lui Marcel Făcăeru, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Totodată, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de 4 ani şi 6 luni pe durata căruia inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute lege.

“Au fost interzise drepturile prevăzute drepturile de a fi ales, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, măsură care de asemenea este suspendată pe durata termenului de încercare. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului”, a precizat Claudia Ilieş, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Marcel Făcăeru, după ce în perioada august 2012 – aprilie 2013, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Maramureş, mod repetat, a pretins şi primit bani şi diferite bunuri de la două persoane denunţătoare, respectiv 300 de euro, un ceas în valoare de 420 lei, 4 cauciucuri cu jante în valoare de 550 lei şi un radiocasetofon cu TV încorporat, pentru ca, prin folosirea influenţei sale, să intervină pe lângă un coleg, agent de poliţie în cadrul aceluiaşi serviciu şi să-l determine să urgenteze cercetările într-o cauză penală care îl viza pe fostul soţ al uneia din persoanele denunţătoare. Persoana cercetată era suspectată de comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de droguri. @

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 23 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°