Jurnalul unui român în Ghana gazduieşte şase articole frumoase scrise de Raluca Zaharia. Articolele sunt Jurnalul celor două săptămâni în care Raluca m-a vizitat în Ghana şi am călătorit de la Atlantic până la graniţa de Nord cu Burkina Faso. Fiindcă Raluca a fost nou venită, am invitat-o să scrie ea cum vede Ghana cu ochii vizitatorului, considerând că după 6 luni eu am început să mă obişnuiesc cu ţara, oamenii şi metehnele lor. În cele două săptămâni despre care scrie Raluca am fost în permanenţă împreună, aşa că din loc în loc am mai adăugat şi eu câte un paragraf la jurnalul ei. Nordul Bolgatanga
De la Tamale la Bolga sunt cam 160 de kilometri, care se fac în trei ore. Drumul e monoton şi ne tot chinuim să ne găsim locul. Spaţiul dintre scaune e atât de mic încât mi se întăreşte convingerea că autobuzele astea au fost cândva maşini care duceau copiii la şcoli, undeva, în Europa. De urcat, ne-am urcat uşor pentru că ne-am învăţat lecţia şi ne-am aruncat şi noi rucsacii pe geam, dar e greu să ne înghesuim acolo, mai ales pentru Ionuţ, care are aproape doi metri.
Pe drum văd din ce în ce mai des baobabi şi copaci de mango. După măslini, copacii de mango sunt preferaţii mei. Îmi plac coroanele lor rotunde, ca nişte umbrele, tunse perfect egal de caprele care le mănâncă frunzele de jos şi-mi place verdele tare al frunzelor, care se păstrează chiar şi acum, în anotimpul uscat.
Baobabii sunt greu de descris. Sunt uriaşi, uneori pare că sunt mai multe tulpini lipite între ele, iar trunchiurile lor pot avea o circumferinţă de până la 9 metri. Iar trunchiurile şi ramurile cresc haotic, uneori parcă se încolăcesc în jurul lor, alteori zici că fiecare creangă a vrut să crească în altă direcţie. Acum sunt complet lipsiţi de frunze, dar au încă pe ramuri fructele, mari cât o pâine. Aşa le şi zice, pâinea maimuţelor.
Ionuţ
Fructul, când se u
