Ateneul Român a găzduit în seara zilei de 24 aprilie 2013 un eveniment de excepţie: Leadership Concert. Lideri de top din business, din viaţa socială şi din muzică au apărut pe scenă, propunând fiecare un model de a atinge excelenţa în domeniul său de activitate. Fără îndoială că vedeta serii a fost maestrul Giorgio Fabbri, un reputat muzician, manager şi trainer din Italia, care a prezentat publicului un model de organizare a unei companii după regulile pe care compozitorii iluştri ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms şi Charlie Parker le-au aplicat atunci când au compus muzică. La finalul evenimentului, maestrul Giorgio Fabbri, reprezentat în România de Ioana Şimon, a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru Revista Cariere.
Cristina Lascu: Maestre, aţi spus în discursul dvs. că primul pas în drumul spre succes este stabilirea obiectivelor, citându-l pe Laurence Peter care afirma că „Dacă nu ştii unde vrei să ajungi, probabil vei ajunge altundeva”. Cum aţi ajuns dvs. de la muzică la leadership ?
Giorgio Fabbri: După 20 de ani de activitate concertistică, am avut şansa de a fi, timp de 13 ani, directorul a două conservatoare de muzică din Italia, câştigând astfel o importantă experienţă managerială. Un conservator este ca o întreprindere, produce concerte, spectacole, muzică… Peste 1.000 de persoane erau implicate în aceste producţii, aşa că a trebuit să învăţ o meserie nouă, cea de manager, descoperind că muzica şi managementul au, de fapt, multe puncte în comun. După terminarea celor două mandate, am continuat această activitate nouă, dorindu-mi să impun ideea că muzica nu înseamnă doar divertisment, nu e doar o jucărie, ci oferă un model de organizare a unei companii, a societăţii, a lumii…
Citeste intreg interviul pe cariereonline.ro
Ateneul Român a găzduit în seara zilei de 24 aprilie 2013 un e