Filiala de Cruce Roşie din Vulcan organizează un spectacol inedit, iar cei care vor participa vor contribui la ajutorarea unor familii sărace din oraş. În plus, pe baza unei tombole, unul dintre participamţi se va bucura de un zbor cu parapanta, iar alţi cinci vor fi şi ei recompensaţi de organizatori.
Iniţiativa le aparţine unor tineri care s-au oferit voluntar să participe la un concert folk şi banii încasaţila intrare vor fi donaţi Filialei de Cruce Roşie din municipiul Vulcan. „Filiala de Cruce Roşie din Vulcan organizează vineri de la orele 16,00 un spectacol caritabil intitulat „Un cântec, un zâmbet, un copil fericit”, pe scena de la Clubul Sindicatelor. Vor evolua Adrian Câmpeanu, Loredana Lalu, Alice Stoica, Adelin Lupan, Loredana Fieraru, precum şi alte nume din Valea Jiului. Preţulunui bilet este de 5 lei, iar invitat de onoare e Tomy Coconea, campionul la parapantă al României. În urma unei tombole, marele premiu va fi un zbor cu parapanta. De asemena,alţi 5 vorprimi vouchere de intrare într-un club al Văii Jiului”, spune Nicu Taşcă, PR-ul evenimentului.
Cei care vor participa la spectacol vor da 5 lei, dar se vor alege cu o seară de muzică bună, dar vor râvni şi la marele premiu. În schimb, ei vor aduce Iepuraşul de Paşte în casele unor copii sărmani. „Vom cumpăra produse alimentare care vor fi oferite familiilor sărace din oraş”, a mai adăugat Taşcă.