Fermierii români ar urma să primească de anul următor 70.000 de euro pentru fermele de familie. Mărirea plafonului a fost anunţată astăzi la Cluj de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Pentru 2014 ne propunem să mărim plafonul pentru tinerii care doresc să investească în agricultură pentru fermele de familie, la 70.000 de euro. Este important pentru agricultura românească să întinerim populaţia şi forţa de muncă activă în mediul rural. Noi îi sprijinim pe tineri. E o afacere extrem de interesantă. Actualmente fermele de familie se situează în zona de subzistenţă", a declarat Daniel Constantin.
Ministrul a mai precizat că până în prezent au fost depuse, la nivel naţional, 25.000 de cereri pentru crearea fermelor de familie. "Conform programului 2007-2013 fermierii pot primi 40.000 de euro nerambursabili. Pe viitor ne gândim ca din 2014 -2020 să mărim plafonul la 70.000 de euro", a punctat Constantin. El a mai adăugat că deja au fost aprobate 8.500 de cereri de finanțare nerambursabilă.
”Este o decizie bună, va atrage tineri, agricultura este una din puținele zone care va merge bine în perioada următoare”, susține Ștefan Poienaru, agronom ca formație și unul dintrei cei mai mari agricultori din sudul României.
”Cu 70.000 de euro se poate începe o activitate cu pamântul rudelor, al părinților și bunicilor. Cam circa 50 de hectare de culturi vegetale ce pot realiza profit chiar din primul an agricol”, a mai adăugat Poienaru.
Omul de afaceri a dat și un exemplu:
”Se poate investi într-o livadă de nuci, iar în primii doi-trei ani printre pomii plantați se pot pune căpșuni. Astfel, până cân nicii vor intra pe producție, fermierul va face profit din vânzarea căpșunilor”.
Fermierii români ar urma să primească de anul următor 70.000 de euro pentru fermele de familie. Mărirea plafonului a fost anunţată astăzi la Cluj de ministrul