În baza unui parteneriat încheiat la finele anului 2012 între Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava şi Azilul de Bătrâni Suceava, copiii din grupa mijlocie B a colegiului, îndrumaţi de prof. Cornelia Cîrstian, au desfăşurat o acţiune umanitară cu denumirea de “Alături de bătrânii singuri”.
Acţiunea a avut în vedere formarea atitudinii celor mici de ajutorare a celor aflaţi în suferinţă, educarea copiilor în spiritual moralei creştine, cultivarea spiritului caritabil şi sprijinirea bătrânilor din azil.
„Programul activităţii educative
Potrivit acesteia, acţiunea se înscrie în cadrul proiectelor educative “Nouă ne pasă” şi “Diferiţi, dar împreună”.