Pentru două treimi dintre femeile britanice participante la un sondaj, mersul la sala de fitness înseamnă mai mult decât să îmbrace o pereche de pantaloni de sport şi un tricou, presupunând şi un minuţios proces de machiere.
Potrivit rezultatelor sondajului, publicat de dailymail.co.uk, două treimi dintre femeile care au participat la sondaj au declarat că s-ar machia minuţios pentru participarea la un maraton şi chiar pentru o alergare în parc, în timp ce peste 60% dintre respondente susţin că se machiază uşor de fiecare dată când merg să facă sport.
"Britanicele doresc să arate mereu bine în public, iar sala de fitness este unul dintre cele mai populare locuri sociale acum. Asta cu atât mai mult cu cât inovaţiile în domeniul machiajului - mascara rezistent la apă, creme şi fond de ten care permit pielii să «respire» - sunt din ce în ce mai avansate", spune Emma Leslie, reprezentanta portalului escentual.com, care a realizat sondajul.
Aceasta adaugă că majoritatea femeilor îşi petrec, în medie, o oră şi jumătate la sala de fitness şi doresc să arate bine în eventualitatea în care se întâlnesc cu cineva cunoscut.
Dar sala de sport nu este singurul loc unde femeile din Marea Britanie preferă să meargă machiate. Aproximativ 67% dintre ele spun că se machiază de fiecare dată când merg la cumpărături, în timp ce jumătate declară că se machiază la şcoală.
Acelaşi sondaj arată că 99% dintre respondente se machiază atunci când merg la serviciu sau la un interviu pentru angajare. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »