Preşedintele Traian Băsescu a trimis, vineri, Curţii Constiuţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea de cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis România liberă.
Preşedintele a cerut reexaminarea Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, în temeiul Articolului 77 Alineatul (2) din Constituţia României.
Traian Băsescu atrage atenţia asupra neconstituţionalităţii legii actuale, deoarece forma actuală a acestei legi conservă soluţii legislative ”constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 701/2012.”
Practic, Traian Băsescu subliniază că în forma actuală a legii, nu preşedintele reprezintă România la Consiliul European, deşi, potrivit Constituţiei, şeful statului este cel care are această atribuţie: "Potrivit Art. 80 Alin. (1) din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional (...)".
„În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru”, se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale către CCR.
Citeşte şi Traian Băsescu CONTESTĂ Statutul parlamentarilor la CCR: Imunitatea este o GARANŢIE a mandatului şi nu un PRIVILEGIU
De asemenea, în cererea de reexaminare a Legii privind cooperarea dintr