În acest week-end se vor disputa partidele etapei a XXI-a a Ligii a III-a. Gruparea suceveană Sporting va evolua astăzi, cu începere de la ora 17.00, în deplasare, împotriva formaţiei Petrotub Roman. Chiar dacă vor aborda în acest joc fără mai mulţi fotbalişti de bază, sucevenii speră să facă o figură frumoasă la Roman, astfel încât să mai şteargă din impresia negativă lăsată suporterilor suceveni de ultima lor înfrângere de pe Areni. „Pentru această partidă avem destule probleme de efectiv, pe care nu ştiu dacă le putem rezolva în timp util. Nu vom putea conta pe serviciile accidentaţilor Căinari şi Bîgu. O pierdere importantă pentru noi este şi Şuleru,care a decis să renunţe la fotbal şi să se mute în Anglia”, a declarat Ciprian Anton, managerul celor de la Sporting.
Rădăuţenii au scăpat de presiunea retrogradării
Prin victoria în extremis repurtată în runda precedentă în faţa grupării Aerostar Bacău, fotbaliştii Bucovinei Rădăuţi au scăpat de grijile retrogradării, astfel că pot evolua mult mai detaşaţi în confruntarea de mâine, de la Miroslava, contând pentru etapa a XXI-a a Ligii a III-a. „Am scăpat de presiunea retrogradării, aşa că mergem la Miroslava să jucăm un fotbal bun, care să-i mulţumească pe fanii noştri. Sper să cucerim măcar un punct, variantă în care echipa gazdă şi-ar complica şi mai mult situaţia din clasament”, a precizat tehnicianul rădăuţenilor, Lucian Burlacu.
Iată programul complet al etapei a XXI-a:
SC Bacău – Young Stars Panciu
Petrotub Roman – Sporting Suceava
CSM Paşcani – FCM Dorohoi
Oţelul II Galaţi – Aerostar Bacău
Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi
Kosarom Paşcani şi Ceahlăul II Piatra Neamţ stau în această rundă.
Clasament Seria I
1. SC Bacău 17 12 2 3 40 – 19 38
2. CSM Moinești 17 11 4 2 44 – 31 37
3. FCM Dorohoi 17 11 2 4 35 – 14 35
4.