Nu-mi dau seama cum a apărut. Poate într-un grup de hip-hopperi s-a inflitrat un ciudat și s-a gîndit: „Băi, îmi place ce se aude aici, dar ar fi mai fain să fie mai puține versuri despre bagabonțeală și mai multe despre sfînta taină a cuminecăturii”. Sau poate fix invers: poate într-o biserică, în timpul slujbei, un băiat de cor s-a plictisit și a început să facă beatbox. Tot ce știm e că hip-hop-ul creștin există și ia amploare chiar și la noi în două direcții complet diferite și distincte, pe care le-aș numi „hip-hop creștin pocăit” și „hip-hop creștin prăjit”. Să le luăm pe rînd.

Hip-hop-ul creștin pocăit e cîntat de neoprotestanți. Adventiștii de ziua a șaptea, penticostalii și Martorii lui Iehova s-au înmulțit bine în România post-decembristă. Deși sînt mai habotnici și mai stricți decît ortodocșii de rînd, nu au aceeași fixație pe ritualuri lungi și fără sens ca aceștia. Așa că o idee atît de cretină ca făcutul de rap religios nu li s-a părut deplasată. Îi recunoști în general după versuri cu Iisus ca personaj principal și ca prieten imaginar activ al omului.

Cea mai mare trupă de gen este Pocăiții. Trei băieți care seamănă izbitor cu Fizz și care tocmai au lansat mega-hitul „Hristos e în control”. Cîntă de peste zece ani versuri de genul „N-ai cum să cunoști adevărul / Cînd totul în jurul tăue minciună /Singura carte care poate fi deschisă / Fără să mintă este Sfînta Scriptură!”. Din aceeași gașcă sînt și cei doi băieți sfrijiți de la Dunamis, care au ajuns să cînte chiar și la Măruță. „Muzica e talantul meu și-ar fi bine să vezi / Și dacă n-ai crezut pînă acum ar fi bine să crezi / Că există Dumnezeu ce te vrea pentru el / Amurit pe cruce ca să fie lumină-n cartier”. Să nu îi uităm pe Boboc, care a participat de două ori la X-Factor, și pe roșcovanul care-și zice „Pumn de țărînă”.

Iar al doilea curent distinct în hip-hop-ul creștin ro