Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limbi STRĂINE la pregătitoare și mai multă MATEMATICĂ la clasa a II-a. Cum arată PROGRAMUL ELEVILOR de primară

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 aprilie 2013 ·

Ministerul Educației a anunțat ce materii vor studia în anul școlar 2013-2014 elevii din clasele primare. Spre deosebire de varianta inițială, formula prezentată acum introduce în orarul elevilor de șase ani o oră de limbi străine pe săptămână, urmând ca micuții de clasa a III-a și a IV-a să aibă parte de două astfel de ore. În plus, șefii de la Educație au suplimentat cu încă o oră de matematică programul copiilor de clasa a II-a. Sursa: EVZ

Ordinul de ministru care aprobă planurile cadru pentru învățământul primar, publicat pe site-ul ministerului Educației, “bate în cuie” modul în care va arăta programul elevilor de la clasa pregătitoare și clasele I-IV.

Astfel, toți elevii din ciclul primar vor avea câte două ore de Educație fizică pe săptămână, plus câte o oră pe săptămână de Joc și mișcare, disciplină prevăzută la clasa a III-a și a IV-a.

Dascălii de la pregătitoare și clasele I- II vor aloca de asemenea două ore pentru Muzică, pentru elevii din clasele III-IV fiind redusă la jumătate. Disciplina Arte vizuale și abilități practice primește o oră în plus, Religia se limitează la numai o oră, cu mențiunea că părintele poate cere în scris retragerea copilului de la oră, iar Educația tehnologică dispare complet din calendarul micuților de la primară.

Față de planul-cadru propus inițial spre dezbatere, cel final introduce o oră de Limba modernă la clasa pregătitoare, după ce părinții s-au plâns că micuții ar putea ajunge să învețe o limbă străină abia în clasa a III-a. Elevii de la clasa zero vor avea în final 19 ore pe săptămână, cei de la clasele I-III, 20 de ore, iar copiii de clasa a IV-a, 21 de ore săptămânale obligatorii. La acestea se pot adăuga opționale de maxim o oră pe săptămână.

Clasa Pregătitoare: Materiile și numărul de ore

Comunicare în limba româna: 5 ore/săptămână

Limba modernă: 1 oră/săptămână Matematica: 3 ore

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 41 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 48 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 33 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 25 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°