Primarul Radu Hanga se face de ruşine tot mai des! După ce acum o lună a spus că administraţia locală intenţionează să achiziţioneze teren de la proprietari, pentru a construi un parc industrial, la conferinţa de presă din această săptămână a minţit că "lucrurile au avansat".
Însă, "avansatul" transmis jurnaliştilor-colaboratori ai Primăriei (pentru că la conferinţele de presă nu mai sunt acceptaţi şi invitaţii decât jurnaliştii care şi-au dat acordul să fie în slujba administraţiei locale PSD-iste), constă în repetarea aceleiaşi idei de luna trecută: trebuie să cumpărăm teren! Cât s-a cumpărat? Nici măcar un metru de teren! Pentru că, aşa cum a dezvăluit TurdaNews, administraţia locală nici măpcar nu a bugetat sume pentru această achiziţie!
Iar parcul industrial vehiculat de primarul Radu Hanga se transformă într-o nouă "reuşită" de genul combinatului social vehiculat de autorităţi prin decembrie 2012, despre care se spunea că a fost aprobat la finanţare de UE, că s-au adus 6 milioane de euro şi că va fi deschis în primăvara acestui an! Ba oamenii au fost purtaţi şi pe drumuri, la tot felul de selecţii care în cele din urmă nu s-au mai finalizat nicium! Asta pentru că nici combinatul social nu era bugetat în bugetul naţional!
Consiliul Judeţean face un parc industrial, dar la Feleacu!
Între timp, Consiliul Judeţean a anunţat azi că va face un parc industrial Tetarom, dar la... Feleacu! Contractul de cofinanţare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, suma totală a investiţiei fiind cifrată la peste 54,9 de milioane de lei.
Deocamdată, pentru un parc industrial la Câmpia Turzii nici măcar nu există sume bugetate pentru achiziţie de teren sau pentru investiţia propriu-zisă!
Primarul Radu Hanga se face de ruşine tot mai des! După ce acum o lună a spus că administraţia locală inte