Răsturnare spectaculoasă de situaţie în cazul motociclistului găsit miercuri dimineaţă, în comă, cu leziuni puternice la nivelul capului şi multiple fracturi costale, la marginea unei păduri de pe raza comunei Siminicea.
După ce ancheta a fost preluată de ofiţeri de la Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, vehiculându-se varianta unei agresiuni, anchetatorii iau în calcul o nouă ipoteză: cea a unei tentative de suicid.
Această din urmă variantă s-a conturat în urma primelor concluzii ale medicilor legişti, iar scenariul ar fi acela că victima, Ioan Marius Sumiuciuc, în vârstă de 29 de ani, s-a urcat într-un copac şi s-a aruncat direct în cap.
Ieri după-amiază, starea tânărului motociclist era în continuare critică, medicii fiind foarte rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Practic, Ioan Marius Sumiuciuc era ţinut în viaţă, ieri după-amiază, cu ajutorul aparatelor.
Aşa cum arăta şi tatăl victimei, fiul său era supărat de faptul că soţia, cu care are un copil în vârstă de 7 ani, l-a părăsit şi a plecat în Germania.
Surse judiciare vorbeau ieri şi despre anumite mesaje trimise pe telefonul mobil soţiei, prin care tânărul dădea de înţeles că are de gând să-şi pună capăt zilelor.
Ioan Marius Sumiuciuc a venit marţi la locuinţa tatălui său din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni, iar spre seară a ieşit cu motocicleta să se plimbe prin pădure.
Au trecut ore bune şi tânărul nu s-a mai întors şi nici nu a mai răspuns la telefonul mobil.
Miercuri dimineaţă, tatăl tânărului, Vasile Sumiuciuc, a plecat în căutarea fiului său, găsindu-i motocicleta pe marginea drumului comunal care leagă satul Siminicea de Salcea.
„La distanță de aproximativ 50 de metri lateral dreapta față de motocicletă este pădurea