Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Cernea s-a împrietenit cu Arhiepiscopul Tomisului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 aprilie 2013 ·

Aflat la Constanţa ,deputatul Remus Cernea nu s-a întâlnit cu Radu Mazăre care îl ameninţase că “ îi rup picioarele dacă îl prind aici”dar a avut o scurtă întâlnire cu arhiepiscopul Teodosie al Tomisului.

Temele de discuţie au vizat atât finanţarea bisericii cât şi legalizarea parteneriatului civil între heterosexuali sau persoanele de acelaşi sex. „A fost o discuţie între doi oameni care au valori puternice ,care îşi cunosc şi îşi apără valorile şi care au puterea să dialogheze unul cu altul într-un mod civilizat. A fost un excelent punct de început, pentru a ne cunoaşte , pentru a stabili o cale de dialog civilizat şi pentru a găsi căi de a continua acest dialog.Tocmai ne-am împrietenit” a declarat Cernea într-o conferinţă de presă. El a prezentat şi o carte , „Învăţătură de credinţă ordodoxă” primită cadou de la Arhiepiscopie ,cu dedicaţia,”dlui Cernea cu dragoste creştinească şi frăţească şi un sfat părintesc, cunoaşte şi apoi decide”

Remus Cernea s-a arătat încântat de sprijinul a 65 de parlamentari europeni ,printre care şi Norica Nicolai de la PNL şi Minodora Cliveti de la PSD, care au sesizat CNCD ,reacţionând astfel faţă de „atitudinile cu caracter jignitor, homofob, exprimare de colegul meu de la Constanţa, senatorul Puiu Haşotti” În opinia deputatului Remus Cernea , „declaraţiile politice de cele ale dlui Haşotti pot contribui la ostracizarea persoanelor de altă orienatre sexuală , la diverse forme de discriminare împotriva lor, la încurajarea unor comportamente cu caracter homofob în ţara noastră, ceea ce este regretabil. La nivel atât de înalt, din senatul României, astfel de reacţii sunt inacceptabile” Cât priveşte „recidiva” din partea deputatului liberal Octavian Bot care a spus astăzi că „nu este de acord cu legalizarea căsătoriei între homosexuali afirmând,în glumă, că în acest ritm se poate ajunge chiar la căsătoria între fem

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°