De ieri, peste 100 de cercetaşi din Arad, dar şi din alte colţuri ale ţării vor face atmosferă organizând o serie de activităţi. Locaţia – câmpul național Spirit Scout, evenimentul aflat la editia a XI-a fiind organizat de Centrul Local Arad „Phoenix”, din cadrul Organizației Naționale „Cercetașii României”.
Timp de patru zile tinerii vor avea parte de adrenalină, aventură și multă distracție. Vor putea alege între: canoe, bike-hike, tiroliană, tree climbing, airsoft, orientare, volei pe nisip, fotbal, scenete, moment artistice, face painting şi muzică live. Cercetaşii vor putea participa şi la un moment spiritual unic: depunerea promisiunii de cercetaș. Vor fi prezenți cercetași din centrele din București, Drăgășani (Vâlcea), Hunedoara, Deva, Timisoara și Oradea.
Parteneri ai evenimentului sunt: Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Asociația Pas Mare, Parcul Natural Lunca Mureșului Arad, FitNext Arad, Asociația Efect Verde Arad, Rotaract Arad, Colegiul Tehnic de Protecție a Mediului Arad, UVVG, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Inspectoratul pentru Situatii de Urgență Arad, MEC şi Agentia Națională pentru Protecția Mediului Arad. Mai multe detalii pot fi obtinute accesând www.scoutarad.ro/Spiritscout. Activităţile se va încheia pe 28 aprilie.
De ieri, peste 100 de cercetaşi din Arad, dar şi din alte colţuri ale ţării vor face atmosferă organizând o serie de activităţi. Locaţia – câmpul național Spirit Scout, evenimentul aflat la editia a XI-a fiind organizat de Centrul Local Arad „Phoenix”, din cadrul Organizației Naționale „Cercetașii României”.
Timp de patru zile tinerii vor avea parte de adrenalină, aventură și multă distracție. Vor putea alege între: canoe, bike-hike, tiroliană, tree climbing, airsoft, orientare, volei pe nisip, fotbal, scenete, moment artistice, face painting şi muzică live. Cercetaşii vor putea participa şi la un