Aproape 100 de elevi de la Scoala Generala „Ion Luca Caragiale” din Baia Mare au participat astazi, 26 aprilie, la o lectie iesita din tipare. Imbracati in straie populare, acestia au invatat care sunt cele mai importante traditii pascale specifice Maramuresului, apoi le-au pus in practica la Muzeul Satului din municipiu.
Micutii au incondeiat oua, au copt „cocuti” si au aflat mai multe despre obiceiul de stropit din diferite zone ale Maramuresului, printre casele de la Muzeul Satului. Aluatul proaspat scos din cuptor a fost atractia principala, scolarii asteptand cu nerabdare sa guste din preparatele facute chiar de ei. Pe de alta parte, ouale incondeiate au fost duse la scoala, pentru a fi expuse in Saptamana Mare pe holurile institutiei.
Activitatile desfasurate de elevi au fost organizate in cadrul parteneriatului „Obiceiuri si traditii pascale din Maramures”, realizat intre Colegiul National „Gheorghe Sincai”, Scoala Generala „Ion Luca Caragiale” si Muzeul de Etnografie si Arta Populara Baia Mare. Aproape 100 de elevi de la Scoala Generala „Ion Luca Caragiale” din Baia Mare au participat astazi, 26 aprilie, la o lectie iesita din tipare. Imbracati in straie populare, acestia au invatat care sunt cele mai importante traditii pascale specifice Maramuresului, apoi le-au pus in practica la Muzeul Satului din municipiu.
Micutii au incondeiat oua, au copt „cocuti” si au aflat mai multe despre obiceiul de stropit din diferite zone ale Maramuresului, printre casele de la Muzeul Satului. Aluatul proaspat scos din cuptor a fost atractia principala, scolarii asteptand cu nerabdare sa guste din preparatele facute chiar de ei. Pe de alta parte, ouale incondeiate au fost duse la scoala, pentru a fi expuse in Saptamana Mare pe holurile institutiei.
Activitatile desfasurate de elevi au fost organizate in cadrul parteneriatului „Ob