Încă de la Marea Pipeadă Iulia Militaru se anunţa o prezenţă poetică incomodă, în sensul dramatizării şi al dialogismului practicate de Simona Popescu. Mai experimental se dovedeşte Dramadoll (Casa de editură Max Blecher), alcătuit în colaborare cu Anca Bucur şi cu graficiana Florentin Budar. Mica editură s-a dovedit curajoasă când şi-a asumat un volum dificil de publicat, dar şi pretenţios la actul lecturii. În primul rând, grafica este spectaculoasă şi infinit sugestivă. De la pisici umflate, deformate, până la corpuri dezghinate, imposibil răsucite, alungite. Bestiarul biblic este îmbibat de aluzii angelice şi mai ales demonice, dar şi de cele maternale ori sexuale. Mai mereu textul este înglobat în desen, iar spre sfârşitul cărţii se ajunge aproape de condiţia benzilor desenate. Remarcabilă este consonanţa textului cu reprezentarea grafică: un duet perfect controlat, semn că între cele trei artiste există o simbioză de lungă durată.
Teatrul de păpuşi începe cu Ultima ispită a lui Puck, anunţând intertextualităţi ameţitoare. Citatele exacte sunt absorbite în poezia simfonizată până la a se obţine un patchwork alambicat şi ameninţător. Pisicile sunt umplute cu texte ce aduc aminte de recentul volum al lui Katie Farris, boysgirls.
Încetul cu încetul, volumul se transformă într-un tratat de demonologie. „A symbol hovers liminally between the finite and infinite”, previne o săgeată intertextuală, iar miezul unei pisici chiţibuşează: „Vremea din cer pute, iar tu mă adori sec./Fără-ntrebări. Eu te ador la fel de sec./Uite, mi-am spart ţeasta de uşă şi-acum plâng/Că mi-a intrat îngerul tău în cap. Sec. Ave!”. Dincolo de labirintul semiotizat, gen Alice în Ţara Minunilor, captivantă este conjuncţia angelicului cu demonicul sau chiar cu satanicul: „Noaptea pisici albe şoptesc îngerimi. Un/chip de bătrân sleit într-o umbră. Zice:/Noi putem scobi împreună c
