O vizită la o toaletă publică e fix ca o vizită la doctor. O faci doar de nevoie. Cu toții vrem să evităm pe cît posibil momentul ăsta, dar nevoia ne trimite mai devreme sau mai tîrziu acolo. La fel ca la doctor, tot timpul ne întrebăm cîte mii de oameni au fost aici înaintea noastră și sperăm din suflet, păcălindu-ne, că a dat cineva cu dezinfectant pe acolo în ultimul an. Dincolo de lucrurile bolnave pe care le vedem în ambele cazuri, toaletele publice moderne au niște defecte grave.
1. Senzorul de lumină.
Senzorul de lumină e, practic, magie. Nu trebuie să-ți bați capul căutînd întrerupătorul la intrare, nu trebuie să pui labele ude pe el cînd dai să ieși. Problema e că senzorii ăia, după 30 de secunde, sting lumina și devin mai adormiți decît Crin Antonescu într-o după-amiază de marți. Deci ajungi în situația în care, în timp ce stai la pisoar, trebuie să dai din mîini ca și cum te-ai îneca pentru ca să te vadă ochiul ăla din tavan și să aprindă la loc lumina. Mai greu e cînd senzorul te prinde în cabină, cu pantalonii în vine. Atunci intervine creativitatea, trebuie să faci un miniproiectil de hîrtie igienică sau să arunci un adidas în sus, cît să se vadă peste capul cabinei.
2. Senzorul de la veceu.
De fiecare dată cînd stai pe o o toaletă de-aia modernă, cu senzor, trebuie să fii mai atent la mișcări decît dacă ai jongla cu cuțite otrăvite în flăcări. La orice mișcare neașteptată, senzorul ăla poate s-o ia razna și să te trezești cu o tornadă de apă menajeră la cinci centimetri de posterior. Problema cu senzorul de la toaletă e că nu termini treaba cînd vrei tu, o termini cînd vrea el. Singura parte bună e că, dacă ai vreo cinci pisoare cu senzor la rînd, poți să te distrezi puțin încercînd să faci valul mexican cu toate.
3. Uscătorul de mîini.
Uscătorul de mîini funcționează în patru mișcări. 1) Te speli cu detergent
