de Laura BUCIU
26 aprilie 2013 22:31
1 vizualizare
A-A+
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, şi-a găsit sfârşitul într-un accident rutier, pe Drumul Naţional 1, la ieşriea din Vurpăr. Bărbatul era pe locul din dreapta - spate, când maşina în care se afla a fost izbită din plin de un Golf.
Din cercetările efectuate de poliţişti, se pare că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului Chevrolet, în care se afla şi octogenarul. „Pe DN 1, în afara localităţii Veştem, un bărbat, în vârstă de 63 ani, domiciliat în oraşul Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe tronsonul de drum DN1, din direcţia Vâlcea - Sibiu, aflându-se pe banda de accelerare, la intersecţia cu drumul de acces în localitatea Veştem, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar în aceeaşi direcţie de mers, pe banda a doua de rulare a sensului de mers, condus de către un tânăr, în vârstă de 28 ani”, a spus Anca Bloanca, purtător de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
În urma accidentului, pasagerul din Chevrolet a murit pe loc, iar conducătorul auto din acelaşi autoturism a fost transportat la spital, fiind rănit. Niciunul dintre şoferi nu se afla în stare de ebrietate. Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Sibiu. . de Laura BUCIU
26 aprilie 2013 22:31
1 vizualizare
A-A+
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, şi-a găsit sfârşitul într-un accident rutier, pe Drumul Naţional 1, la ieşriea din Vurpăr. Bărbatul era pe locul din dreapta - spate, când maşina în care se afla a fost izbită din plin de un Golf.
Din cercetările efectuate de poliţişti, se pare că vinovat de producerea accidentului este şoferul autoturismului Chevrolet, în care se afla şi octogenarul. „Pe DN 1, în afara localităţii Veştem, un bărbat